O noua modificare a Codului muncii

In data de 18.06.2020 a fost publicata Legea 85/2020 care va modifica articolul 260 alineatul (1) litera i) din legea nr. 53/2003 – Codul muncii, referitor la munca suplimentara.

 

Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, este considerata munca suplimentara.

Cand poate fi efectuata munca suplimentara?

Munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, exceptie facand cazurile de forta majora sau lucrarile urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.

Munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia.

In cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termen de 60 de zile, munca suplimentara va fi platita prin adaugarea unui spor la salariu.

Acest spor se stabileste prin negociere si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.

Modificarile din 18.06.2020 fac referire la sanctiunile aplicate pentru munca suplimentara. Pana acum in Codul muncii era prevazuta amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei, indiferent de numarul persoanelor care presteaza munca suplimentara. Astfel, Legea 85/2020 vine cu precizari asupra faptului ca amenda prevazuta pentru prestarea muncii suplimentare de 1.500 lei pana la 3.000 lei se va aplica pentru fiecare persoana care presteaza munca suplimentara.

 

 

 

 

 

Comments are closed.


Deprecated: Directive 'allow_url_include' is deprecated in Unknown on line 0