Care sunt avantajele asimilate salariilor? (cadru legislativ)

Printre avantajele asimilate salariilor se includ si următoarele:

a) împrumuturi nerambursabile;

b) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului.

Veniturile care se includ în câştigul brut realizat din activităţi dependente, care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, sunt cele prevăzute la art. 296^4 din Codul fiscal, care se completează cu prevederile pct. 68 din Normele metodologice de aplicare a titlului III din Codul fiscal, date în aplicarea art. 55 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, mai puţin veniturile asupra cărora nu există obligaţia plăţii contribuţiilor sociale potrivit reglementărilor generale şi specifice fiecărei contribuţii sociale, precum şi celor din legislaţia privind asigurările sociale.

În baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii se includ şi veniturile realizate ca urmare a activităţilor de creare de programe pentru calculator şi cele realizate de către persoanele cu handicap grav sau accentuat, care sunt scutite de la plata impozitului pe venit.

La încadrarea sumelor şi avantajelor acordate în excepţiile generale de la baza de calcul se aplică regulile stabilite prin Normele metodologice de aplicare a titlului III din Codul fiscal.

Leave a Comment


Deprecated: Directive 'allow_url_include' is deprecated in Unknown on line 0